Polițiștii și jandarmii au luat cu asalt stațiunea Mamaia

de Florentina BOZÎNTAN Vineri, 26 Iulie 2013 338
Stațiunea Mamaia a fost "îm-pânzită", ieri dimineață, de polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră, pompieri și studenți de la Academia de Poliție "Alexandru Ioan Cuza". Cu toții au împărțit pliante și sfaturi turiștilor, în cadrul campaniei de informare și prevenire "Vacanța în siguranță!".
Turiștilor li s-a spus cum trebuie să procedeze dacă dispare copilul de lângă ei, cum trebuie utilizat corect apelul către 112, dar și ce trebuie să facă pentru a nu ajunge victime ale infracțiunilor.
Acțiuni similare se vor desfășura pe toată perioada sezonului estival 2013, acestea fiind organizate de Ministerul Afacerilor Interne.
Reamintim că această campanie se adresează cu precădere familiilor cu copii mici, aflate în vacanță pe litoralul românesc, urmărind creș-terea gradului de informare al părinților în ceea ce privește modalitățile de acțiune în cazul dispariției unui copil.
Acest demers de informare și conștientizare se desfășoară în stațiunile Mamaia și Eforie - Nord sub sloganul "Brățara îl ține aproape de cei dragi!". 
Taguri

Comentează știrea

Borat
26 iulie 2013
Bravo !!!

Bravo si felicitari. Poate se vor efectua asemenea actiuni pe intreg litoralul.

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei