Parlamentarii vor să simplifice legea uzului de armă pentru polițiști și militari, astfel încât angajații din sistemul de apărare să nu mai fie cercetați disciplinar sau să răspundă penal, dacă folosesc armamentul din dotare conform legii. Proiectul de lege privind modificarea și completarea Legii nr.17/1996 privind regimul armelor de foc și al munițiilor prevede reguli general valabile pentru orice polițist sau militar, indiferent de structura din care fac parte. Noile reglementări pun problema evitării uzului de armă în cazul unor suspecți minori, femei gravide sau persoane cu handicap. Dacă s-a făcut uz de armă, militarul sau polițistul este obligat să acorde, cât mai repede posibil, primul ajutor răniților și să anunțe superiorilor evenimentul, notează legestart.ro. Prin excepție, se poate face uz de armă fără somație, dacă lipsește timpul necesar pentru aceasta. În cazul folosirii armelor împotriva mijloacelor de transport, focul se execută asupra pneurilor sau componentelor ce asigură deplasarea, mai precizează legestart.ro. Inițiativa legislativă a fost adoptată de Senat, iar în Camera Deputaților a fost trimisă pentru raport la Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională. După ce va fi dezbătută în plen, dacă va fi votată, legea va intra în vigoare imediat, astfel că MAI, MApN, SRI, SIE, STS și Ministerul Justiției trebuie să o aplice.
- Publicitate -