Luni, 08 Iunie 2026

Polițiștii și militarii, sfidați și umiliți! "Nu va mai fi acordat sporul de 40%"

de Sorin HULUBEI Joi, 08 Iunie 2017 34881 2 min citire
Mai puțin de o săptămână. Atât a durat bucuria polițiștilor și militarilor după anunțul "triumfător" cu privire la plata unui spor de 40% pentru asigurarea în afara orelor de program a intervenției la domiciliu. Doar pentru câteva luni va fi reglementat acest articol, în legea 115, iar începând cu data de 1 ianuarie 2018, familia ocupațională "apărare, ordine publică și siguranță națională" va efectua deplasarea la domiciliu pe… gratis. 
De vină pentru această situație ar fi Adrian Solomon, președintele Comisiei pentru muncă și protecție socială din Camera Deputaților, care în primă fază a susținut și promovat acest articol, pentru ca mai apoi să se răzgândească și să-l abandoneze. 
"Marți, în Comisie s-a creat un circ, iar în momentul în care a fost supus la vot, a picat. Culmea, articolul a fost propus și asumat de domnul Solomon, iar același text se regăsea și în legea salarizării. Chiar am rămas surprins că textul nu era susținut de MAI, dar era susținut de Solomon. Textul legislativ a picat pentru că tocmai cel care l-a propus și l-a asumat, în persoana domnului Solomon, nu l-a mai susținut în legea salarizării", ne-a precizat Cosmin Andreica, președintele Sindicatului Europol. 
Astfel, sporul de 40% pentru personalul militar, polițiști, funcționari publici cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor se acordă pentru cei care asigură în afara orelor de program, de la domiciliu, intervenția în mediul rural, la apelurile de urgență, cercetări criminalistice și accidente de circulație. Dat fiind faptul că sporul a fost reglementat în legea 115, el va fi acordat doar până la finalul acestui an. 
"Intervenția la domiciliu în anul 2017 o avem reglementată în legea 115, ar trebui să fie aplicată și se lucrează la ordinul de ministru și va fi în vigoare până la 31 decembrie 2017, iar de la 1 ianuarie 2018, nu va mai fi acordat sporul. Intervenția la domiciliu a fost scoasă din legea salarizării, ceea ce înseamnă că nu mai este reglementată și practic nu va mai primi nimeni, ci doar parțial în legea 115", a declarat, pentru "Cuget Liber", Dumitru Coarnă, președintele Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual. 
Potrivit reprezentanților sindicatelor, astăzi, urmează a fi schițat ordinul de ministru în ceea ce privește intervenția la domiciliu, urmând ca, la finalul acestei săptămâni, ordinul să fie finalizat. Săptămâna viitoare, ar urma publicarea în Monitorul Oficial. 
Taguri
Articolul anterior Stimulente pentru patronii care angajează elevi și studenți pe perioada vacanței
Articolul următor Elevii școlilor gimnaziale, instruiți pentru o zi de polițiștii constănțeni

Comentează știrea

STOIAN STANCIU
8 iunie 2017
OFERTA DE LUCRU ACASA

Pentru ce-i interesati OFERTA de luat in calcul.Lucrati acasa pe calculator si castigati bani in functie de realizari,daca doriti informati trimiteti solicitare la email [email protected]

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei