Vineri, 05 Iunie 2026

Polițiștii vor purta un nou model de uniformă de la 1 iunie

de Cuget Liber Joi, 14 Mai 2009 467 1 min citire
Noile uniforme ale Poliției, inspirate după modelul german, vor fi purtate de angajații MAI începând cu 1 iunie, a anunțat miercuri, într-o conferință de presă, ministrul Dan Nica.
Astfel, potrivit lui Nica, toate cadrele aparatului central al Ministerului Administrației și Internelor, cele de la Evidența Populației, Poliția de Frontieră, Poliția Națională, Oficiul Român pentru Imigrări și Direcția de Pașapoarte vor purta un singur model de uniformă, diferențiat de ecusonul de pe brațul stâng al hainei care poartă însemnele fiecărei arme.
Un singur tip de uniformă vor purta și polițiștii din cadrul Poliției Locale, dar de culoare diferită față de cele ale lucrătorilor din cadrul unităților menționate mai sus. Poliția locală va avea însemnele unității și gradele pe piept, în partea stângă a hainei. Atât uniformele unităților din cadrul MAI cât și cele ale Poliției Locale, prezentate miercuri de ministrul Dan Nica, sunt doar propuneri, urmând ca acestea să fie aprobate după consultări  cu administrațiile locale, cu Corpul Național al Polițiștilor, sindicatele și după aprecierile opiniei publice. Nica a precizat că personal a ales culoarea uniformelor care ar urma să fie folosite de cei din minister, bleumarin, și că acestea ar urma să fie confecționate din materiale neșifonabile și rezistente la purtare.
Articolul anterior Au trecut ilegal granița în România pentru a munci în Polonia
Articolul următor 200 kg de cocaină au intrat prin portul Constanța și au fost depistate la Arad

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei