Comuna Topraisar a îmbrăcat, la sfârșitul săptămânii trecute, haine de sărbătoare. Vineri seară, pe drumul care leagă localitatea Topraisar de Amzacea a fost organizată "Ziua Câmpului", de o firmă privată, la eveniment participând fermieri, producători și furnizori din domeniul agricol din județele Constanța, Tulcea, Ialomița, Călărași, Brăila și Galați.
Un tânăr, despre care polițiștii susțin că este cunoscut drept consumator de substanțe etnobotanice, a petrecut însă prea mult. Așa că, profitând de neatenția reprezentanților unei firme, a sustras două butoaie de bere și un expresor de cafea.
- Publicitate -
Sesizați, polițiștii Secției 9 Rurală Topraisar au pornit imediat în căutarea suspectului și nu le-a fost greu să-l găsească.
Însă, în momentul în care a fost depistat, tânărul a devenit violent. Negând comiterea furtului - susținea, în schimb, că a vrut să facă o glumă! - tânărul identificat ca fiind Horia Ștefan G., de 33 de ani, din Constanța, l-a lovit pe polițist în momentul în care a încercat să-l rețină.
Polițistul ultragiat este agentul principal Robert Sârbu, șeful Poliției Bărăganu, cel care, la începutul acestui an, a fost propus pentru "Polițistul Anului" la Constanța, după ce a salvat viața unui hoț de fier vechi, prins într-o conductă subterană.
Polițistul, fost boxer, i-a ținut piept și a reușit să-l încătușeze pe scandalagiu, despre care polițiștii spun că era extrem de agitat fie din cauza alcoolului, fie a substanțelor interzise.
Sâmbătă, scandalagiul a fost dus în fața procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, care au dispus cercetarea lui în libertate.