Grigore – Geluș Popa, agent șef principal de poliție în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanţa (IPJ) – Serviciul Siguranță Transporturi TF-TN Năvodari, a fost arestat la domiciliu joi, fiind acuzat că l-ar fi lăsat pe Neculai Mitrea, cunoscut ca „Șacalul”, să scape cu mâinile curate după ce a provocat un accident rutier.
- Publicitate -
Conform anchetatorilor, acesta este acuzat pentru săvârșirea infracțiunilor de favorizarea făptuitorului și de abuz în serviciu.
Din probatoriul administrat până în prezent a rezultat, ca stare de fapt prezumtivă, că la data de 15 iulie 2024, având calitatea de agent de poliție rutieră în orașul Năvodari, după ce a fost sesizat de către deținătoarea unui autoturism parcat cu privire la tamponarea vehiculului său în orașul Năvodari, deși l-a identificat pe autorul tamponării în persoana numitului Neculai Mitrea (judecat în prezent pentru uciderea a două tinere pe litoral în vara anului 2024) și a constatat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, l-a ajutat să împiedice tragerea la răspundere penală pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
„În acest scop, inculpatul nu s-a sesizat din oficiu cu privire la infracțiunea constatată, conform articolului 288 alineatul 1 teza finală din Codul de procedură penală, ba, dimpotrivă, l-a sfătuit pe făptuitorul identificat să găsească o altă persoană care deține permis de conducere și care să declare în mod neadevărat că ea a condus autoturismul implicat în tamponare. Totodată, nu a înregistrat în evidențele Poliției Orașului Năvodari nici sesizarea despre accidentul rutier și a întârziat soluționarea dosarului administrativ privind tamponarea auto, deși i-a eliberat autoarei sesizării autorizație pentru repararea autoturismului avariat", precizează anchetatorii.
În cursul zilei de 13 februarie, procurorul de caz a formulat propunere de arestare preventivă a inculpatului pentru următoarele 30 de zile, propunere ce a fost trimisă spre soluționare judecătorului de drepturi și libertăți de la Judecătoria Constanţa, însă aceasta a fost respinsă. Magistrații au luat măsura arestului la domiciliu, însă inculpatul a contestat această decizie.
Ce spune avocatul polițistului cercetat
Mircea Gherasim, avocat în Baroul Constanța și apărătorul lui Grigore – Geluș Popa, în acest dosar, susține că, în urma accidentului de tip tamponare, clientul său nu a întocmit dosar penal pentru conducere fără permis, din mai multe motive.
„Nu există nici un fel de indiciu că acesta (n.r. Neculai Mitrea) ar fi condus. Într-adevăr, el era proprietarul, dar a declarat verbal că a condus iubita sau fratele lui.
Clientul meu verifica aceste piste în cadrul unor lucrări diverse, deci nu era un dosar penal pentru că tamponarea aceea se soldase doar cu daune materiale. Aceasta este marea acuzație și a fost trimis spre arestare preventivă după șapte luni de la presupusa faptă. Deci nu este vreo luare de mită, nu este nimic altceva, se ține o favorizare a făptuitorului. Ei nici măcar nu se cunoșteau, nu avea de ce să favorizeze și cum să favorizeze o persoană pe care nu o cunoștea”, a declarat avocatul inculpatului.
Reamintim că, potrivit anchetatorilor, la datele de 2 iulie și 27 august 2024, Neculai Mitrea a ucis două femei, în stațiunea Mamaia și în casa sa din Năvodari. După nici două săptămâni de la producerea primei crime, „Șacalul” a fost adus în vizorul autorităților, dar a scăpat cu mâinile curate.
Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale, reținerea, arestarea preventivă sau trimiterea în judecată reprezintă etape și măsuri în cadrul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, care nu pot în nicio situație să înfrângă prezumția de nevinovăție de care se bucură oricare justițiabil.