Poluare cu țiței în apropiere de Lumina

de Camelia MIU - MITRIC Marţi, 14 Octombrie 2008 549
Ieri, 13 octombrie, SC "Conpet" SA a anunțat dispeceratul Direcției Apelor Dobrogea Litoral Constanța despre existenta unei poluări în zona Pepiniera Pomicolă Lumina, unde s-ar fi produs o coroziune a peretelui conductei de țiței. Potrivit purtătorului de cuvânt al DADL, Cătălin Anton, s-a luat imediat măsura de oprire a pompării cu țiței și s-a trecut la remedierea conductei. În urma deplasării în teren a inspectorilor Direcției Apelor Dobrogea Litoral s-a constatat că pe conducta de țiței a SC "Conpet" SA se află o instalație artizanală în zona Văii V3 (curs de apă nepermanent) la cca 1.000 m amonte de confluența cu Canal Poarta Albă - Midia Năvodari. Suprafața afectată a fost de cca 500 metri fir de vale, iar la ora controlului (ora 14,30) avaria a fost remediată prin sudură și cep. Pentru combaterea poluării a intervenit personalul din cadrul SC "Conpet" SA și al SC "Enviroteck" SRL - societate specializată în depoluări și reecologizări cu personal și utilaje de specialitate. Totodată, pentru a preîntâmpina extinderea poluării au fost montate doua baraje antipoluante în partea din aval a sectorului de vale poluat. În zona în care a fost găsită instalația artizanală s-a excavat o groapă din care s-a extras o vidanjă de țiței în amestec cu apă și se proceda la umplerea celei de-a doua vidanje.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei