Vineri, 05 Iunie 2026

Pompierii militari au efectuat 334 de misiuni în județul Constanța

de Madalina PETRESCU Vineri, 29 Decembrie 2023 1404 < 1 min citire
Pompierii militari au efectuat 334 de misiuni în județul Constanța
În perioada 23-28 decembrie, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea“ al județului Constanța au executat 334 misiuni, cele mai multe dintre ele –286, fiind pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor cu afecțiuni medicale.
Pompierii militari constănțeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea a 13 incendii în urma cărora s-au înregistrat doar pagube materiale.
În perioada menționată, pompierii militari au intervenit și în cazul a 15 accidente rutiere soldate cu 33 victime care au primit îngrijiri medicale la fața locului de la echipajele SMURD și cele al Serviciului Județean de Ambulanță, 15 dintre ele fiind ulterior transportate la spital.
De asemenea, echipajele ISU „Dobrogea“ au intervenit și în alte 20 situații precum deblocări de ușă, asigurări măsuri PSI la decolare/aterizare elicopter SMURD, ori salvare animale captive în medii ostile vieții.
În perioada menționată, colegii din cadrul Inspecției de Prevenire au executat 5 controale inopinate la agenții economici și au fost constatate 20 de deficiențe, fiind aplicate 14 avertismente și 6 amenzi în cuantum de 64.500 lei.
Taguri
Articolul anterior Documentele pe care le vom putea obține online de anul viitor
Articolul următor Guvernul a decis! Bicicletele și trotinetele electrice vor avea nevoie de RCA

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei