Plutonierul adjutant Valentin Pahon, care asigura ordinea publică în stațiunea Neptun, a găsit un portofel în apropierea Bazarului din localitate. În interiorul acestuia, au fost găsite o carte de identitate pe numele Dumitru C., de 28 de ani, din Slatina, județul Olt, o carte de alegător, certificatul de înmatriculare al autoturismului proprietate personală, permisul de conducere al titularului, legitimația de serviciu, trei carduri bancare și câteva cărți de vizită.
- Publicitate -
Subofițerul a sunat la un număr de pe cartea de vizită, i-a răspuns proprietarul, iar 15 minute mai târziu, acesta și-a recăpătat bunurile. Tânărul le-a mulțumit jandarmilor și le-a spus că portofelul i-a căzut pe jos din greșeală.