La aproape un an de la reînființarea posturilor de poliție, la unitățile Vulturu, Mihai Viteazu și Gîrliciu încă se caută polițiști interesați să ocupe fotoliile de șefi.
- Publicitate -
Ultimul concurs a fost organizat, după cum ne-au precizat cadrele de la Resurse Umane, de la Inspectoratul Județean de Poliție Constanța, pe 16 august. La data respectivă, precum și în dățile anterioare, nu s-a prezentat niciun polițist.
De menționat că la aceeași dată a avut loc și concursul pentru funcția de șef pentru Postul de Poliție Independența, organizat de asemenea de numeroase ori în trecut și, în sfârșit, s-a arătat un candidat interesat, care a și ocupat postul.
Deocamdată, a fost reprogramat doar concursul pentru Postul de Poliție Vulturu, care se va desfășura pe 6 septembrie; pentru celelalte posturi, reprezentanții Poliției Constanța nu au stabilit o dată, dar va fi anunțată în curând.