Prefectul de Galați reținut pentru fapte corupție, arestat preventiv

de Cuget Liber Sâmbătă, 16 Noiembrie 2013 416
Prefectul județului Galați, Emanoil Cătălin Bocăneanu, reținut pentru fapte de corupție, a fost arestat preventiv, vineri, pentru 29 de zile, în baza unei decizii luate de către magistrații Tribunalului Galați.

Consilierul pe probleme de comunicare al Tribunalului Galați, Aura Soare, a informat, vineri seară, că magistrații gălățeni au emis pe numele lui Emanoil Cătălin Bocăneanu mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile, după o ședință care a durat câteva ore.

Prefectul județului Galați, reținut în cursul dimineții de vineri, a fost adus încătușat, vineri după-amiază, la Tribunalul Galați, fiind prezentat magistraților cu propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile, pentru infracțiunile de trafic de influență, șantaj, instigare la folosirea de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, informează Mediafax.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei