Spălare de bani cu ajutorul unor funcționari bancari, în portul Constanța
- Publicitate -
Procurorii DIICOT, împreună cu ofițeri de poliție judiciară, au efectuat zece percheziții la sedii sociale de societăți comerciale și puncte de lucru din Portul și județul Constanța, precum și din județele Brașov și Buzău și din municipiul București, în cadrul unei acțiuni privind destructurarea unui grup infracțional organizat format din opt persoane, constituit în vederea săvârșirii de evaziune fiscală și spălare de bani.
Din cercetările procurorilor și ale polițiștilor reiese faptul că, în perioada 2010 - 2012, doi bărbați din Constanța ar fi înființat mai multe societăți comerciale, pe numele unor cetățeni români și moldoveni, cu sedii declarate la adrese fictive din portul și din orașul Constanța.
Ulterior, în numele acestor firme de tip fantomă au fost întocmite documente fiscale pentru activități fictive de prestări servicii în portul și județul Constanța, în București, Brașov și Buzău.
Lucrările au fost contractate de o societate comercială din portul Constanța, iar cu complicitatea administratorului acesteia, o parte dintre ele au fost subcontractate în mod fictiv firmelor fantomă, facturile de plată pentru operațiunile fictive fiind înregistrate în evidențele contabile.
Prin acest mod de operare, cu sprijinul unor funcționari bancari, coordonatorii grupului și-au însușit sume necuvenite de bani, reprezentând TVA la plățile pentru lucrările fictive, iar administratorul firmei subcontractoare a evitat, astfel, plata impozitului pe profit.
În urma perchezițiilor au fost ridicate documente financiar-contabile, documente privind operațiunile comerciale derulate, documente bancare, contracte comerciale și 27 de hard-diskuri. Valoarea preju-diciului estimat depășește suma de 3,1 milioane de euro.