Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Primar prins că fura curent. Descinderi cu mascați și reținere spectaculoasă

de Madalina PETRESCU Vineri, 03 Aprilie 2026 77 1 min citire
Primar prins că fura curent. Descinderi cu mascați și reținere spectaculoasă
Spiru Șerban Crăciun, primarul comunei Sânpetru de Câmpie din județul Mureș, a fost reținut de polițiști, după ce oamenii legii au constatat că edilul fura curent electric din rețea, potrivit unor surse judiciare.
Crăciun, în vârstă de 32 de ani, a fost reținut împreună cu alte două persoane, în urma efectuării a 20 de percheziții într-un dosar de fabricare sau folosire de instalații clandestine de racordare la rețeaua electrică.
"În urma celor 20 de percheziții domiciliare efectuate de către polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Râciu din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări pentru executarea sau folosirea de instalații clandestine în scopul racordării directe la rețea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare, au fost reținuți pentru 24 de ore trei bărbați cu vârste de 32, 44 și 55 de ani", au precizat, vineri, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Mureș, fără a-i nominaliza pe cei reținuți.
La acțiunea desfășurată în urmă cu o zi au participat polițiști, luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș dar și specialiști din cadrul unei societăți de distribuție a energiei electrice.
Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș, pentru administrarea întregului material probator.

Ce se știe despre Spiru Șerban Crăciun, primarul prins că fura curent

Spiru Șerban Crăciun este membru PSD Mureș, aflat la al doilea mandat la Primăria Sânpetru de Câmpie, potrivit publicației locale Punctul.
Una din perchezițiile făcute de polițiști a fost la domiciliul edilului, potrivit sursei citate.
Conform CV-ul său, Crăciun este absolvent al Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj Napoca, unde a obținut diploma de inginer.
Este căsătorit și are doi copii.
Taguri
Articolul anterior Ce spun medicii despre starea de sănătate a lui Mircea Lucescu
Articolul următor Consiliul Județean Constanța a finalizat lucrările la baza balneară din Eforie Sud. „Deschidem un nou capitol!”

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei