Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Primarul de la Limanu, Iustin Urdea, în fața judecătorilor, pentru fals în declarații

de Camelia MIU - MITRIC Sâmbătă, 08 Mai 2010 414 < 1 min citire
Primarul de la Limanu, Iustin Urdea, în fața judecătorilor, pentru fals în declarații
Vineri, la Tribunalul Constanța trebuia să se judece recursul împotriva respingerii excepției de neconstituționalitate invocată de avocatul primarului Iustin Urdea, de la Limanu, judecat pentru fals în declarații.
Primarul, deși a venit în sala de judecată, a trebuit să plece capul atunci când judecătorul l-a muștruluit pentru că avocatul său nu a venit să-l reprezinte, invocând că are alte dosare, în alte locații decât Constanța, și a mai făcut și imprudența de a anunța că nici la termenul din 28 mai nu s-ar putea prezenta.
Judecătorii l-au "somat" pe avocat, prin clientul său, respectiv primarul Urdea, să își asigure substituirea pentru termenul din data de 18 iunie, altfel se va apela, eventual, la un avocat din oficiu, așa cum se procedează și în alte cauze penale.
Agenția Națională de Integritate (ANI) a sesizat, în cursul anului 2009, Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța în cazul primarului din Limanu, Nicolae Urdea, susținând că ar exista indicii de săvârșire a infracțiunii de fals în declarații.
Din câte se pare, primarul ar fi "uitat" să declare că este administratorul unei firme, situație care ar atrage imediat incompatibilitatea cu funcția pe care o deține.
Articolul anterior Rompetrol Rafinare obligat să repare stăvilarul de la Corbu
Articolul următor Tâlhărit după ce a fost urmărit la plecarea din club

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei