Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Primele concluzii ale anchetatorilor după tragedia din Portul Midia

de Andrei CIOBANU Joi, 19 Martie 2026 298 < 1 min citire
Primele concluzii ale anchetatorilor după tragedia din Portul Midia
„În legătura cu evenimentul nefericit ce s-a petrecut la Portul Midia, s-a constituit un dosar de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă. Ancheta a fost preluată de la Parchetul de pe lângă Judecătorie la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța.
Urmează să se efectueze cercetări pentru lămurirea întregii situații. Dacă e cazul să intervină tragerea la răspundere a unei persoane sau evenimentul se datorează unor factori care nu atrag răspunderea penală a vreunei persoane”, declară Viorel Teliceanu, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța
Reamintim că, miercuri dimineață, în zona portuară Midia, remorcherul ASTANA s-a răsturnat în timpul unei operațiuni de asistență pentru o navă tanc. La bord se aflau cinci membri ai echipajului:doi au fost găsiți și declarați decedați, iar ceilalți trei sunt dați dispăruți.
Autoritățile continuă operațiuni de căutare și salvare, la intervenție participând echipaje ARSVOM, scafandri și pompieri din cadrul ISU „Dobrogea”.
Taguri
Articolul anterior Moped condus haotic în miez de noapte. Șoferul era băut și a lovit o mașină parcată
Articolul următor Se strică vremea pe litoral. Constanța, sub cod galben de vânt puternic

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei