În noaptea de miercuri spre joi, doi bărbați au fost opriți de jandarmi după ce au fost observați circulând haotic cu un moped pe o stradă din municipiul Medgidia.
- Publicitate -
Potrivit Jandarmeriei, incidentul s-a produs în jurul orei 23:30, pe strada Mihai Viteazul. La un moment dat, conducătorul mopedului a pierdut controlul direcției și a lovit un autoturism parcat, continuându-și apoi deplasarea.
Jandarmii din cadrul Detașamentului Medgidia au intervenit și au oprit vehiculul, identificând cei doi ocupanți, cu vârste de 27 și 20 de ani. În urma verificărilor, s-a constatat că șoferul mopedului emana halenă alcoolică.
Ulterior, a fost solicitat sprijinul poliției, iar testarea efectuată de un echipaj al Biroului Rutier Medgidia a confirmat că acesta se afla sub influența alcoolului.
Autoritățile au luat măsurile legale care se impun în acest caz.