Primul jandarm în misiune internațională în Haiti

de Andreea ILIESCU Vineri, 13 Martie 2015 193
Căpitanul Silviu Fărcaș din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi (IJJ) va pleca la sfârșitul acestei săptămâni în Republica Haiti, pentru a participa la Misiunea Organizației Națiunilor Unite de Stabilizare din Haiti. 
Este pentru prima dată când un reprezentant al Jandarmeriei Române va desfășura o misiune internațională în Republica Haiti. Ofițerul a fost desemnat să participe la această misiune în urma unui examen susținut în fața unei comisii internaționale de experți din cadrul ONU. Examenul de selecție s-a desfășurat în limba franceză și a presupus o bună cunoaștere a cadrului legislativ și organizatoric specific misiunii ONU Pe lângă cunoștințele teoretice, ofițerului i-au fost testate abilitățile și capacitatea de răspuns în situații de criză, tragerea cu armament și conducerea de autovehicule. În cadrul acestei noi misiuni, cu durata de un an de zile, ofițerul Jandarmeriei Române va fi monitor de poliție civilă al ONU, având atribuții în domeniul instruirii, reformării și monitorizării sistemului național de poliție din Republica Haiti. De asemenea, ofițerul va participa la misiuni de menținere și asigurare a ordinii publice.
Premergător selecției organizate de reprezentanții ONU, căpitanul Fărcaș Silviu a absolvit Cursul Internațional de Monitor ONU la Institutul de Studii pentru Ordine Publică din cadrul Academiei de Poliție.
Taguri

Comentează știrea

EscorteDinRomania.ro
22 martie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei