Prins cu etnobotanice în buzunar, a încercat să fugă de jandarmi

de Florentina BOZÎNTAN Marţi, 16 Iunie 2020 136
Un tânăr a ajuns în atenția oamenilor legii, după ce a fost surprins pe stradă, având mai multe pliculețe cu etnobotanice asupra lui. Duminică dimineață, în jurul orei 10.30, un echipaj de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța patrula în zona Casei de Cultură când a observat un tânăr care, la vederea militarilor a devenit agitat și a încercat să fugă. Jandarmii au pornit în urmărirea lui și l-au reținut în scurt timp. Asupra acestuia au fost găsite 13 pliculețe, ce conțineau fragmente de substanță vegetală, cel mai probabil etnobotanice. Tânărul în vârstă de 21 de ani este din Tulcea și le-a recunoscut jandarmilor că a fugit pentru că avea drogurile asupra lui.
Jandarmii au întocmit documentele de sesizare conform prevederilor procedurale, fiind înaintate împreună cu probele găsite asupra persoanei în cauză, autorităților competente pentru efectuarea cercetărilor.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei