Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au oprit în trafic, miercuri, o auto-utilitară marca Dacia, pentru un control de rutină. Mașina, înmatriculată în Tulcea, era condusă de un bărbat de 44 de ani. În urma verificărilor, oamenii legii au descoperit în autoturism 101 kilograme pește din specia novac. Acesta era pus în trei lăzi de plastic. În momentul în care polițiștii i-au cerut șoferului să prezinte actele, acesta a dat din colț în colț și nu a putut prezenta niciun act.
- Publicitate -
"Polițiștii de frontieră au ridicat în vederea confiscării întreaga cantitate de pește, care a fost predată spre valorificare unor societăți comerciale de profil, conform procedurilor legale, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere și transport a peștelui fără documente legale", au precizat reprezentanții Gărzii de Coastă.