Răzvan Traian Bar, de 25 de ani, a condus, băut fiind, un Volkswagen Passat și a produs un accident în zona Delfinariu. Mai exact, acesta a intrat în plin, fără urme de frânare, în spatele unui Ford Focus, care, la rândul său, a fost proiectat într-o Skoda, ce se afla în față.
- Publicitate -
Polițiștii ajunși la locul acci-dentului au constatat că tânărul era atât de beat încât, în prima fază, nici măcar nu a fost în stare să se dea jos din mașină și să sufle în etilotest. În urma unui efort, acesta a fost testat cu aparatul Drager, stabilindu-se o alcoolemie de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat.