Doi indivizi care au încercat să jefuiască o locuință din municipiul Constanța sunt anchetați de oamenii legii.
- Publicitate -
În noaptea de marți spre miercuri, în jurul orei 22,30, polițiștii Secției 5 au fost sesizați că doi bărbați încercau să escaladeze fereastra unui apartament de la parterul unui bloc de pe Bulevardul 1 Mai. Potrivit sesizării, în momentul în care au fost surprinși, cei doi suspecți s-au urcat într-un BMW negru, care a demarat în trombă. Polițiștii au pornit în căutarea bărbaților, iar după puțin timp i-au depistat în trafic.
Cei doi au fost identificați ca fiind Galoi Ibram, de 20 de ani, și Genghis Mus-tafa, de 37 de ani, ambii din Constanța. Cei doi sunt anchetați de polițiștii de la Biroului de Investigații Criminale, pentru tentativă de furt.