Prinși cu etnobotanicele, în zona Brotăcei

de Anca PAPAN Duminică, 05 Ianuarie 2014 94
Un echipaj de jandarmerie care se afla în misiune de asigurare a ordinii și siguranței publice, în zona Brotăcei, a observat vineri seară, în jurul orei 21.00, doi tineri care-și confecționau țigarete. Aceștia au început să se agite la vederea militarilor, au aruncat țigările și au mărit pasul. Au fost somați, s-au oprit și li s-a făcut controlul corporal sumar și al bunurilor pe care le dețineau. Asupra unuia dintre ei, de 20 ani, din Constanța, au găsit în buzunarul de la pantaloni, două plicuri care conțineau o substanță de culoare verde. La cel de-al doilea, de 19 ani, tot din Constanța, jandarmii au găsit în buzunarul de la haină alte două pliculețe cu aceeași substanță și o cutie în care erau foițe pentru confecționarea țigărilor. 
Cei doi au declarat că-și consumă substanța uscată sub formă de țigări etnobotanice.
Celor doi le-au fost întocmite actele de constatare a faptei, iar cele patru plicuri, două țigări și cutia cu foițe, descoperite asupra lor, vor fi înaintate Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate Constanța, în vederea continuării cercetărilor.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei