Joi, 04 Iunie 2026

Prinși la braconaj pe lacul Siutghiol

de Camelia MIU - MITRIC Sâmbătă, 19 Aprilie 2008 340 < 1 min citire
În noaptea de 17 spre 18 aprilie, în jurul orei 2, un echipaj al Inspectoratului Județean de Jandarmi Constanța a fost anunțat de agenți ai societății de pază și protecție "Zip Escort" SRL că în zona lacului Siutghiol au fost prinși la pescuit trei bărbați, având asupra lor mai multe plase monofilament.
În urma verificărilor făcute la fața locului, jandarmii au stabilit că Ștefan B., de 54 de ani, Ionel B., de 18 ani și Gabriel T., în vârstă de 34 de ani, toți din Constanța, pescuiau fără autorizație și cu patru plase interzise de lege (tip monofilament), a căror lungime totală depășește 200 de metri.
Persoanele în cauză se fac vinovate de săvârșirea faptelor de pescuit cu plase interzise de lege și de lipsa autorizației de pescuit. Dosarul cu actele premergătoare urmează a fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța.
Jandarmii constănțeni ne-au declarat că sunt recunoscători personalului societății de pază pentru colaborarea în acest caz.
Articolul anterior Romanian stocks start day mixed on slight downward trend and low liquidity
Articolul următor Îi este frică să iubească

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei