Marți, 16 februarie, în jurul orei 17, polițiștii de la Rutieră l-au depistat în trafic, în localitatea Poarta Albă, pe Gheorghe Nae, de 50 de ani, din localitatea Valu lui Traian, care conducea un autoturism marca Dacia, fiind sub influența băuturilor alcoolice. Mai mult, din cauza efectelor licorilor lui Bachus, el a lovit două autoturisme care se aflau într-o parcare.
- Publicitate -
Deși duhnea de la distanță a alcool, șoferul a refuzat testarea cu aparatul etilotest marca Drager, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii au dispus întocmirea unui dosar penal pe numele bărbatului, fiindu-i automat suspendat permisul, el urmând să îi despăgubească și pe proprietarii autoturismelor.
Un caz asemănător s-a petrecut în aceeași zi, dar pe la ora 10. Cristian Ioan Mihai, de 27 de ani, din Constanța, a condus autoturismul marca Renault pe bulevardul IC Brătianu, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
În momentul în care oamenii legii au oprit autoturismul, au observat că el era avariat. În urma cercetărilor, s-a constatat că tânărul neexperimentat în ale șofatului lovise nu mai puțin de patru mașini aflate în parcarea de pe strada Soveja, din dreptul blocului 38 A. Și lui i-a fost întocmit dosar penal pentru conducere fără permis a unui autoturism pe drumurile publice.
În noaptea de marți spre miercuri, în jurul orei 1,30, polițiștii de la Secția 2 l-au depistat în trafic pe Costin Boclasevici, de 22 de ani, din Constanța, care a condus un autoturism marca Dacia 1310, pe strada Tulcei, având o concen-trație de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat. Și în acest caz, oamenii legii au întocmit dosar penal.