Vineri, 05 Iunie 2026

Procesul criminalului Florin Urzică va demara pe 28 mai

de Betty FRIPIS Joi, 08 Mai 2008 569 2 min citire
Tribunalul Constanța a amânat pentru 28 mai demararea cercetării judecătorești în procesul vasluianului Florin Urzică, cel care a fost trimis în judecată pentru două fapte de omor deosebit de grav și două de tâlhărie. Una dintre crime a fost comisă de bărbat la o fermă piscicolă din Constanța. Motivul amânării l-a constituit lipsa dosarului de urmărire penală, care se află la Curtea de Apel București. Până la termenul următor, rudele victimei din Constanța își vor prezenta cuantumul pretențiilor.
Procurorii au stabilit că între 17 octombrie și 3 noiembrie 2007 Florin Urzică i-a ucis pe Gheorghe Dumitrescu și Ilie Cristian Rednic, în locuri și circumstanțe diferite, prin aplicarea mai multor lovituri de topor în zona capului, sustrăgând, ulterior, diverse bunuri care au aparținut acestora.
În rechizitoriu se menționează că faptele lui Urzică au fost comise pe fondul consumului de alcool și în timp ce victimele dormeau, profitând de neputința acestora de a se apăra, ceea ce constituie, conform legii, circumstanțe agravante.
Pe parcursul urmăririi penale, anchetatorii au constatat că în luna octombrie 2007, Florin Urzică, originar din județul Vaslui, a încercat să își găsească un loc de muncă în județul Constanța, unde l-a cunoscut pe Gheorghe Dumitrescu. La câteva zile după ce a fost angajat la ferma piscicolă a acestuia, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, bărbatul i-a aplicat victimei mai multe lovituri de topor în cap, provocându-i acesteia leziuni letale.
După comiterea crimei, Urzică a abandonat toporul, a sustras două telefoane mobile, suma de 25 lei, precum și o pereche de încălță-minte. Cadavrul victimei a fost descoperit a doua zi de lucrătorul cu ajutorul căruia Urzică se angajase la fermă.
Victimele au fost lovite cu toporul
După uciderea lui Gheorghe Dumitrescu, Urzică a plecat spre Medgidia unde, pentru o scurtă perioadă de timp, a lucrat la o fermă de animale. Procurorii au stabilit că, ulterior, la 31 octombrie 2007, Florin Urzică ar fi ajuns la  Ploiești, unde l-a cunoscut pe Ilie Cristian  Rednic, care l-a ajutat să se angajeze cioban.
În ziua de 2 noiembrie 2007, cei doi au consumat băuturi alcoolice, ajungând amândoi în stare de ebrietate, ceea ce a creat o stare conflictuală între ei. Conform rechizitoriului, Urzică a așteptat ca Ilie Cristian Rednic să adoarmă și l-a lovit în zona capului cu un topor cauzându-i leziuni traumatice ce au condus la deces.
După comiterea crimei, Urzică a abandonat toporul și a luat de la victimă o lanternă, un briceag, o haină de camuflaj de tip militar și două brichete. Urzică a fost prins de polițiști la 16 noiembrie 2007, la Bușteni. Cu această ocazie au fost găsite asupra lui o parte din bunurile sustrase de la victima Ilie Cristian Rednic.
Articolul anterior Romania's electricity resources up 10% in Q1 y/y in 2008, on higher productivity and imports
Articolul următor Smiley se declară… "Preocupat cu gura ta"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei