Ieri, magistrații de la Curtea de Apel București au dat citire rechizitoriului în procesul în care primarul Radu Mazăre și președintele Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu, au fost trimiși în judecată, alături de alte 35 de persoane, pentru fapte de corupție ce au vizat retrocedarea ilegală a mai multor terenuri din Constanța. Magistratul care judecă dosarul a citit, ieri, actul de inculpare, pentru a aduce la cunoștință tuturor inculpaților din dosar acuzațiile de care se fac vinovați, din punctul de vedere al procurorilor DNA. Pentru că doar acest aspect i-a luat judecătorului câteva ore, completul de judecată a dispus acordarea unui nou termen în proces, pentru data de 25 aprilie, când se va începe audierea inculpaților din dosar.
- Publicitate -
Primul termen de judecată în acest dosar a fost la 25 noiembrie 2008, de atunci procesul fiind amânat fie din motive procedurale, fie din cauză că dosarul a luat drumul Curții Constituționale în vederea rezolvării unor excepții invocate de avocați, fiind, prin urmare, suspendat pe acea perioadă de timp.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au dispus, în 2008, trimiterea în judecată a 37 de inculpați în legătură cu restituirea și atribuirea nelegală a unor întinse suprafețe de teren intravilan din municipiul Constanța, Mamaia, plajă și faleză, fapte prin care a fost cauzat un prejudiciu în valoare de aproximativ 114 milioane euro (dintre care 77,77 milioane euro reprezintă prejudiciu în dauna statului și 36,16 milioane euro prejudiciu în dauna municipiului Constanța), potrivit DNA. Printre inculpați se află Radu Mazăre, Nicușor Constantinescu și Cristian Borcea, președinte executiv al Dinamo.
În calitate de membri ai comisiei de aplicare a Legii 10/2001 din cadrul Primăriei Constanța, în dosar mai apar ca inculpați, pe lângă Mazăre și Constantinescu, Constantin Racu, fost director al Direcției Administrație Publică, Daniela Ramona Dospinescu, directorul Direcției Patrimoniu, Ion Marica, directorul Direcției Tehnic Investiții, Dan Miron, fost consilier municipal și consilierii juridici Cristian Tălpău, Nora Alina Chircă și Bogdan Ghițulescu. Ei sunt acuzați de abuz în serviciu contra intereselor publice, cu obținerea de avantaje patrimoniale, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, de fals intelectual, în formă continuată și asociere pentru săvârșirea de infracțiuni.