Sergiu Băhăian, cel care este acuzat, alături de Adrian Grigoraș și Valentin Șlepac, că ar fi creat o adevărată rețea de "patroni de hârtie", prin care escrocau firme ori persoane fizice, după care scăpau de ei pentru a "nu da din casă" sau pentru că începeau să-și ceară drepturile, a fost adus, ieri, din nou, la Constanța.
Pe de o parte, procurorii Serviciului Teritorial al DIICOT vor încerca o nouă confruntare între cei trei (amintim că o astfel de cerere a fost refuzată de Băhăian la momentul arestării sale în dosarul de la Constanța), iar, pe de altă parte, la începutul lunii aprilie, lui Băhăian îi va expira mandatul de arestare, astfel că procurorii urmează a solicita instanței prelungirea acestuia.
- Publicitate -