Program de lucru prelungit până la ora 20.00, la Pașapoarte, pentru încă o săptămână

de Florentina BOZÎNTAN Duminică, 03 Aprilie 2022 345
Ministerul Afacerilor Interne a anunțat cetățenii că începând cu 1 aprilie mai multe servicii publice comunitare de pașapoarte și-au modificat programul de lucru. În fapt, instituțiile din mai multe județe au revenit la programul obișnuit de lucru, după ce în luna martie acesta a fost mărit până la ora 20.00, pentru a face față afluxului mare de cereri de pașapoarte. La Constanța, reprezentanții Serviciului Public de Pașapoarte au anunțat că programul de lucru va fi încă o săptămână între 8.00 – 20.00, mai precis în perioada 1 – 8 aprilie.
De menționat că, în continuare, instituție se confruntă cu un număr considerabil de solicitări, cei interesați zilele acestea de o programare găsind un loc disponibil abia la începutul lunii iulie.
„Pentru a efectua o programare online trebuie urmate etapele aferente, așa cum sunt descrise pe site-ul https://www.epasapoarte.ro rubrica Instrucțiuni, iar finalizarea programării se realizează prin selectarea câmpului „Rezervă”, care va transmite la adresa de email indicată un mesaj de confirmare a programării. Neconfirmarea programării în termen de două ore duce la anularea acesteia. Adresăm rugămintea cetățenilor care au efectuat o programare și nu se mai pot prezenta pentru depunerea cererii de eliberare a documentului de călătorie sau care au obținut deja acest document, să anuleze programarea respectivă, prin accesarea butonului „Anulează programare” din e-mailul de confirmare”, au transmis reprezentanții ministerului de resort. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei