Vineri, 05 Iunie 2026

Proiectil găsit în curtea Școlii de arte și meserii din Oltina

de Redactor 34 Marţi, 23 Octombrie 2007 291 1 min citire
Ieri dimineață, în curtea Școlii de arte și meserii din localitatea Oltina a fost descoperit un proiectil de artilerie. Obiectul de muniție a fost găsit de un lucrător al primăriei, care cosea iarba din curtea unității de învățământ. Muncitorul a constatat că proiectilul, de calibru 100 de milimetri, datând, cel mai probabil, din cel de-Al Doilea Război Mondial, are focosul scos. Pentru că obiectul era inofensiv, bărbatul a pus mâna pe el și l-a transportat în curtea primăriei, după care a sesizat postul de poliție din localitate. La rândul lor, oamenii legii au luat legătura cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea. O echipă de pirotehniști din cadrul ISU s-a deplasat la Oltina, a preluat proiectilul și l-a transportat la Constanța, el urmând a fi distrus.

Articolul anterior CLASAMENT
Articolul următor O măsură "ceaușistă, abuzivă și nejustificată"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei