Publicitatea excesivă dăunează grav… statului

de Camelia MIU - MITRIC Vineri, 18 Iunie 2010 1195
Aproape un milion de lei va trebui să plătească statul român pentru "prejudiciul" de imagine creat "protagoniștilor" din dosarul "Rutiera"! Magistrații de la Tribunalul Constanța s-au pronunțat, ieri, în dosarul în care cei 34 de polițiști de la Rutieră acuzați de fapte de corupție au dat în judecată, printr-o acțiune în răspundere delictuală, Parchetul Tribunalului Constanța, Ministerul Public și Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești, cerând despăgubiri morale în valoare de 50.000 de lei fiecare, pentru că le-ar fi fost încălcată prezumția de nevinovăție și pentru prejudiciile create prin furnizarea către presă a datelor lor personale. Judecătorii au admis lipsa calității procesual pasive a Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța și a Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești, au admis acțiunea în parte așa cum a fost completată de reclamanți cu Ministerul Finanțelor Publice, obligă statul prin acest minister la plata a 25.000 de lei drept despăgubiri morale către fiecare reclamant și au impus totodată ca aceeași instituție să publice într-un ziar de largă răspândire națională dispozitivul hotărârii. De asemenea, statul român este obligat să plătească 3.000 de lei cheltuieli de judecată pentru fiecare dintre reclamanți. Decizia nu este definitivă, ea putând fi atacată cu apel, la Curtea de Apel Constanța, în termen de 15 zile. Per total, aproape un milion de lei va trebui să plătească statul român, în cazul în care decizia rămâne defi-nitivă pentru greșeala anchetatorilor de a fi comunicate datele de ordin personal a celor 34 de polițiști, precum și pentru încălcarea prezumției de nevinovăție. Cei 34 de reclamanți, care au calitatea de agenți de poliție, au spus judecătorilor că, prin comunicarea către presă a datelor cu caracter personal le-ar fi fost pusă în primejdie siguranța, atât a lor, cât și a familiilor acestora. La ultimul termen de judecată, magistrații au audiat doi martori propuși de reclamanți. Polițiștii Sorin Boldeanu și Vasile Zelca au spus judecătorilor că cei 34 de agenți ar fi avut de suferit în urma publicării datelor lor personale pe diferite site-uri. "Copiii au fost marginalizați și jigniți la școală, pentru că tații lor au fost văzuți la televizor cum erau aduși cu cătușele la mâini la Parchet. Unii dintre colegi au fost nevoiți să își vândă casele la un preț modic numai pentru a se muta din zonele respective. Alții au găsit pisici sau păsări moarte aruncate în curți, cauciucurile de la mașini tăiate" - au declarat martorii. Mai mult decât atât, ei au spus că orice persoană cercetată anterior sau ulterior "reținerilor corupților de la Rutieră" are acces la datele de stare civilă ale celor 34 printr-o simplă căutare pe Google și le poate urmări nevestele ori copiii cu intenția de a le face rău. Pe de altă parte, prin răspunsurile procurorilor la interogatoriul formulat de reclamanți, reprezentanții Parchetului au negat furnizarea către ziariști, de pe adresa de e-mail a instituției amintite, a propunerii de arestare preventivă formulate în dosarul nr. 368/2009, ei spunând că acest lucru s-a petrecut după ce dosarul a ajuns în instanță. Mai mult decât atât, procurorii dau de înțeles că adresa ar fi putut fi "clonată fraudulos" și astfel utilizată neautorizat. Potrivit avocatului Cătălin Filișan, care i-a reprezentat pe cei 34 de polițiști în instanță, prin Legea pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal, "Parchetul are obligația de a aplica măsurile tehnice și organizatorice adecvate pentru protejarea datelor cu caracter personal împotriva distrugerii accidentale sau ilegale, pierderii, modificării, dezvăluirii sau accesului neautorizat".
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei