Ieri, 18 septembrie, polițiștii rutieri din cadrul inspectoratelor de poliție județene Constanța și Tulcea au acționat pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, prin depistarea și sancționarea conducătorilor auto care nu respectă limitele legale de viteză.
- Publicitate -
Activitățile au fost desfășurate în cadrul Acțiunii ROADPOL - Safety Days, care se derulează în această săptămână la nivel național, pentru reducerea numărului accidentelor rutiere și a consecințelor acestora.
Astfel, pe principalele drumuri naționale din cele două județe au fost amplasate radare în cascadă.
În cadrul activităților desfășurate, 36 de conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest și nouă cu aparatul din dotare, în vederea stabilirii indiciilor cu privire la eventuala prezență a substanțelor psihoactive.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 153 de sancțiuni contravenționale, 122 dintre acestea fiind aplicate pentru depășirea limitei legale de viteză.
Valoarea totală a sancțiunilor este de peste 164.000 de lei.
Au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 26 șoferi, 25 de permise fiind reținute pentru depășirea limitei legale de viteză și unul pentru deplasare pe contrasens.
De asemenea, au fost oprite din a circula trei vehicule care nu prezentau siguranță pe drumurile publice, până la remedierea problemelor constatate.