Radu Cristian, adus din nou la Curtea de Apel Constanța. DNA a contestat măsura arestului la domiciliu
de Andreea CARAUAVineri, 24 Octombrie 2025 181 1 min citire
Asculta stirea
Radu Cristian, primarul suspendat al Mangaliei, a fost adus în această dimineață la Curtea de Apel Constanța, unde procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au contestat măsura pronunțată de Tribunalul Constanța, respectiv cea de înlocuire a măsurii de arest preventiv cu cea a arestului la domiciliu.
- Publicitate -
Decizia de astăzi va fi definitivă.
Radu Cristian a fost trimis după gratii, în luna august, într-un dosar instrumentat de procurorii Direcția Națională Anticorupție (DNA) Constanța, în care este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.
„În perioada 2020-2025, inculpatul Radu Cristian, în calitate de primar al municipiului Mangalia, ar fi pretins și primit, atât direct, cât și printr-un intermediar, suma totală de 645.000 de euro, în legătură cu emiterea unor documente urbanistice și cu inițierea unor hotărâri de consiliu local, precum și în legătură cu alte demersuri ce țin de activitatea de primar", au informat reprezentanții DNA.
Menționăm că primarul suspendat mai este cercetat și într-un alt dosar penal, în care este cercetat pentru abuz în serviciu. În acest caz, potrivit rechizitoriului întocmit de DNA, în perioada octombrie 2014 – decembrie 2017, primarul Cristian Radu a încheiat 95 de contracte de asistență juridică cu un avocat din Baroul București, în condițiile în care Primăria Mangalia avea deja un contract de consultanță juridică, la tarife de peste 200 de ori mai mici față de cele stabilite în noile contracte.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.