Duminică, 07 Iunie 2026

Răniţii şi victimele accidentului cu suporterii PAOK, repatriaţi în Grecia cu aeronavă militară

de Madalina PETRESCU Joi, 29 Ianuarie 2026 111 1 min citire
Răniţii şi victimele accidentului cu suporterii PAOK, repatriaţi în Grecia cu aeronavă militară
Doi dintre suporterii greci răniţi în accidentul din judeţul Timiş sunt transportaţi joi în ţara lor, cu o aeronavă militară care decolează de la Aeroportul Timişoara. Cel de-al treilea rămâne internat în spital, după ce miercuri, târziu, a avut nevoie de o operaţie. Trupurile celor şapte suporteri care au murit vor fi, de asemenea, duse în Grecia, după ce la Timişoara va avea loc o slujbă religioasă.
Doi dintre cei trei supravieţuitori greci ai accidentului rutier din judeţul Timiş sunt transportaţi joi cu o aeronavă militară către ţara lor. Ei au fost preluaţi de la Spitalul Judeţean Timişoara şi duşi către aeroport cu echipaje medicale specializate.
Medicii au apreciat că starea lor le permite să fie transferaţi în siguranţă. Potrivit informaţiilor din Grecia, unul dintre pacienţi va fi tratat într-un spital din Salonic. Celălalt a fost deja externat, după ce a primit îngrijiri medicale în România şi a fost considerat apt de zbor.
Cel de-al treilea rănit nu este încă suficient de stabil încât să suporte deplasarea. El a necesitat, miercuri seeară, o intervenţie chirurgicală.
Şi cei şapte suporteri greci care au murit în evenimentul rutier urmează a fi repatriaţi în cursul zilei de joi. Cel mai probabil, la ora 15:30 vor începe formalităţile pentru repatriere.
Prefectura Timiş anunţă că va avea loc o slujbă religiosă, oficiată de IPS Ioan Selejan, la salonul oficial în cadrul Aeroportului Timişoara, potrivit news.ro.
Cele şapte corpuri vor fi transportate înapoi în Grecia cu un zbor special al Forţelor Aeriene Elene.
Şapte persoane au murit şi trei au fost rănite, după ce microbuzul în care se aflau şi cu care se deplasau din Grecia către Franţa, a fost implicat într-un accident rutier în judeţul Timiş. Toţi sunt suporteri grei ai echipei PAOK.
Cauzele clare ale evenimentului rutier nu au fost încă stabilite. 
Taguri
Articolul anterior George Niculescu (ANRE): „Sunt oferte pentru furnizare de gaze naturale, după 1 aprilie, sub prețul plafonat“
Articolul următor Denunț penal după ce aproape 500 de minori au murit într-un cămin-spital din Dâmbovița

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei