Duminică, 07 Iunie 2026

RAR Constanța își suspendă activitatea, de mâine până la inaugurarea sediului de la Agigea

de Florentina BOZÎNTAN Joi, 08 Septembrie 2022 831 < 1 min citire
RAR Constanța își suspendă activitatea, de mâine până la inaugurarea sediului de la Agigea
Joi, 8 septembrie, este ultima zi în care reprezentanța Registrului Auto Român de la malul mării își desfășoară activitatea în sediul din strada Eliberării, din municipiul Constanța. „Vă reamintim că, începând cu ziua de vineri, activitățile cu publicul vor fi sistate, deoarece urmează să ne mutăm într-un nou sediu situat în comuna Agigea (DN 38 Agigea-Negru Vodă, strada Dimitrie Paciurea, nr. 64). Măsura este necesară ca urmare a proiectului Primăriei Municipiului Constanța pentru amenajarea unui parc pe terenul actualului amplasament al reprezentanței RAR", au transmis reprezentanții instituției.
Pentru că urmează mutarea și instalarea echipamentelor necesare desfășurării activităților, inclusiv a infrastructurii informatice, se preconizează că activitatea va fi reluată în data de 19 septembrie. „În acest interval, îi rugăm pe toți cei care au nevoie de servicii care nu necesită programare (de exemplu: redobândire certificat de înmatriculare) să se adreseze reprezentanțelor din județele învecinate (Tulcea, Călărași, Ialomița). Registrul Auto Român s-a asigurat că toate programările înregistrate pentru perioada în care este suspendată activitatea au fost onorate în avans. Vom reveni cu detalii suplimentare în apropierea termenului estimat pentru reluarea activităților în noul sediu din comuna Agigea", a mai transmis RAR Constanța. 
Taguri
Articolul anterior ACS Frontiera Tomis, fără adversari pe măsură la Campionatul Naţional de oină
Articolul următor Operatori economici din Hârșova, verificați de Poliție

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei