Polițiștii constănțeni au efectuat, joi, 21 de percheziții domiciliare pe raza municipiului Constanța. Acțiunea a vizat identificarea și reținerea persoanelor care se ocupă cu depozitarea și comercializarea ilegală a țigaretelor netimbrate.
- Publicitate -
În urma controlului, au fost identificate 52.000 de țigarete, diferite mărci, din Republica Moldova și Ucraina, care nu purtau timbre legale de marcaj. Oamenii legii au confiscat țigaretele, evaluate la aproximativ 26.000 de lei.
Cei 10 suspecți, cu vârste cuprinse între 22 și 62 de ani, sunt cercetați în stare de libertate pentru contrabandă și evaziune fiscală.