La data de 5 noiembrie a.c., polițiști din cadrul
Serviciului Ordine Publică, Serviciului Rutier, Poliției Municipiului Mangalia
și Secției 3 Poliție Rurală Mangalia au desfășurat o razie pentru menținerea
ordinii și liniștii publice și prevenirea și combaterea principalelor cauze
generatoare de accidente rutiere.
- Publicitate -
Astfel, au fost legitimate 240 de persoane, au fost
verificate 86 de vehicule și 13 societăți comerciale.
Au fost testați 23 de conducători auto cu aparatul
etilotest și 4 cu aparatul din dotare, în vederea stabilirii indiciilor cu privire
la posibila prezență a substanțelor psihoactive.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 20 de
sancțiuni contravenționale, dintre care 16 la Legea 61/1991, pentru
sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii
şi liniştii publice, și 4 la O.U.G. 195/2002, privind circulația pe drumurile
publice.
Valoarea sancțiunilor contravenționale aplicate este de
peste 6.000 de lei.
De asemenea, a fost retras un certificat de înmatriculare
și au fost constatate cinci infracțiuni.
Iată un exemplu. La data de 5 noiembrie a.c., polițiști
din cadrul Serviciului Rutier au identificat un bărbat, de 48 de ani, care a
condus un autoturism. pe D.N. 39, în
comuna 23 August, fiind sub influența băuturilor alcoolice.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul
fiind 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a fost transportat la
spital, pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei
în sânge. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală.
La acțiune au participat și jandarmi din cadrul
Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța.