La data de 3 aprilie a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Serviciul Municipal Siguranță Rutieră, împreună cu reprezentanți ai Registrului Auto Român (RAR), au desfășurat o acțiune pentru creșterea disciplinei și siguranței rutiere.
- Publicitate -
În cadrul activităților, autoritățile au aplicat 18 sancțiuni contravenționale, însumând aproximativ 7.000 de lei, și au reținut 3 certificate de înmatriculare pentru vehicule care prezentau deficiențe sau nereguli legale.
Scopul acțiunii a fost prevenirea accidentelor rutiere și asigurarea respectării normelor legale de către participanții la trafic, fiind parte dintr-un program permanent de monitorizare și control al circulației.