RAZIE LA GARA CONSTANȚA. Polițiștii au dat zeci de amenzi!

de Florentina BOZÎNTAN Marţi, 28 Iulie 2020 362
În perioada 24 - 27 iulie a.c., polițiști din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța au desfășurat acțiuni de verificare a respectării prevederilor legale privind diminuarea impactului răspândirii virusului COVID-19, menținerea ordinii și liniștii publice, precum și pentru prevenirea activităților de taximetrie ilegală.

Cu ocazia controalelor, au fost legitimate aproximativ 160 de persoane și au fost aplicate 88 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de peste 88.000 de lei, dintre care 58 pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, 25 pentru fapte de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, 3 pentru nereguli constatate la normele privind transporturile pe căile ferate române, conform HG 203/1994, și o sancțiune la OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. 

Un bărbat de 52 ani din Constanța a fost depistat de polițiști în timp ce ar fi efectuat transport neautorizat de persoane, în  zona gării Constanța, unde două tinere ar fi urmat să fie transporte în regim de taxi în stațiunea Mamaia. Conducătorul auto a fost sancționat contravențional conform Legii 38/2003 cu amendă în valoare de 1.000 lei și i-au fost reținute, pentru o perioadă de 6 luni, certificatul de înmatriculare  și plăcuțele de înmatriculare.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei