Razie pe șoselele din Constanța: șoferii, înarmați până în dinți!

de Florentina BOZÎNTAN Vineri, 06 Aprilie 2012 520
 Verificările realizate de oamenii legii în trafic au evidențiat că mulți șoferi constănțeni nu pleacă la drum până nu își echipează autoturismele cu diverse arme: bâte, cuțite sau toporiște.
Ultima verificare a fost realizată miercuri și au participat polițiștii Secției 4, jandarmi de la Gruparea Mobilă, polițiști rutieriști, polițiști locali și ofițeri de la Garda de Coastă. Echipajele au fost coordonate de comisarul șef Emilian Pârvu, șeful Poliției Municipiului Constanța și au ieșit pe stradă între orele 6.00 - 8.00 și 12.00 - 14.00.
Au fost oprite 215 mașini, au fost legitimate 245 de persoane, în urma controlului au fost constatate opt infracțiuni, iar șapte persoane au fost amendate contravențional. De asemenea, șapte șoferi s-au ales cu dosare penale pentru că aveau bâte din lemn sau cuțite de bucătărie în mașini, iar doi conducători auto au fost depistați cu toporiști metalice.
Dar pentru că deținerea unei arme în autoturism este ilegală, polițiștii au hotărât să intensifice controalele, pentru tragerea la răspundere a celor care încalcă legea.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei