REACȚIA OFICIALĂ a MAI, după moartea tragică a polițistului de la Brigada Rutieră

de Cuget Liber Duminică, 25 Octombrie 2015 220
Ministerul Afacerilor Interne a transmis, azi, un comunicat de presă referitor la circumstanțele producerii accidentului din seara zilei de 20 octombrie, în urma căruia și-a pierdut viața polițistul Bogdan Cosmin Gigină. Reamintim că acesta a murit într-un accident de motocicletă în timp ce îl escorta, pe timp de ploaie, pe ministrul Gabriel Oprea. 
"Parchetul de pe lângă Tribunalul București a deschis, la data de 20 octombrie a.c., o anchetă în care se fac cercetări privind cauzele și împrejurările producerii accidentului. Potrivit prevederilor Codului de Procedură Penală, privind Competența Procurorului, "procurorul conduce și controlează nemijlocit activitatea de urmărire penală a poliției judiciare și a organelor de cercetare penală speciale, prevăzute de lege". Conform prevederilor legale, MAI și reprezentanții săi, inclusiv ministrul afacerilor interne, nu pot face declarații publice sau prezenta detalii pe acest subiect înainte de finalizarea anchetei.
Ministerul Afacerilor Interne respectă întocmai prevederile legale și acordă sprijin activ tuturor instituțiilor abilitate să soluționeze această cauză", a transmis Ministerul Afacerilor Interne, duminică, într-un comunicat de presă.

Cazul polițistului mort. Proteste anunțate în București, Cluj Napoca și Târgu Mureș 

Un protest împotriva vicepremierului Gabriel Oprea este anunțat pentru azi, la ora 14:00, în Piața Universității, la fântână. Este cerută demisia lui Gabriel Oprea: "Nu abuzului de putere! Oprea, demisia!", este apelul lansat de organizatorii protestului, pe Facebook. 




Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei