Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Reacția polițiștilor la bănuiala că "Șacalul" ar fi implicat în dispariția unei minore dintr-un centru de plasament

de Andreea CARAUA Vineri, 20 Septembrie 2024 1867 2 min citire
La data de 19 septembrie, în spațiul public au apărut informații referitoare la dispariția minorei Sandra Elena Melinte, dintr-un centru de plasament din municipiul Constanța, în perioada în care „Șacalul”, criminalul care a omorât recent două femei, era în libertate.
Potrivit informațiilor oferite inițial de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Constanța, la data de 31 august, în jurul orei 19:30 polițiștii locali au fost sesizați cu privire la plecarea voluntară a minorei Sandra Elena Melinte, în vârstă de 15 ani, din municipiul Constanța.
Aceasta a plecat voluntar, la data menționată, în jurul orei 14:30, dintr-un centru de plasament, fără a reveni până în prezent.
Autoritățile au menționat faptul că acordul pentru mediatizarea plecării voluntare a minorei a fost solicitat la data de 31 august, dar abia miercuri, 18 septembrie, a fost aprobat.
Fata este cunoscută cu plecări voluntare repetate, fiind identificată de polițiști, de fiecare dată, pe raza județului Constanța.
În urma presupunerilor care au apărut în spațiul public, potrivit cărora minora dispărută ar putea fi o a treia victimă a „Șacalului“, în prezent bănuit de comiterea infracțiunii de omor calificat, Compartimentul de Relații Publice al IPJ a informat că, potrivit informațiilor de până acum, nu rezultă că Sandra Elena Melinte a fost victima vreunei infracțiuni.
„În prezent, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 2 Poliție, cu sprijinul Unității Teritoriale de Căutare Persoane Dispărute sau Urmărite, desfășoară activități specifice în vederea identificării și localizării acesteia.
Astfel, au fost efectuate verificări în rândurile membrilor de familie, relaționându-se permanent cu specialiștii Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța, în vederea identificării persoanelor din anturajul minorei, la care aceasta s-ar putea afla.
Din cercetările efectuate până în prezent nu rezultă că minora ar fi fost victima vreunei infracțiuni”, a declarat Olimpia Ceară, purtătorul de cuvânt al IPJ Constanța.
Sandra Elena Melinte are 1,50 metri înălțime, 50 de kilograme, păr negru, ondulat, ochi negri. La data plecării era îmbrăcată cu pantaloni scurți negri, bluză în culorile alb și roz și purta sandale negre.
Cetățenii care pot furniza orice informații în legătură cu această persoană sunt rugați să contacteze numărul unic pentru apeluri de urgență 112 sau Dispeceratul IPJ Constanța, tel. 0241.611.364.
Taguri
Articolul anterior UPDATE: Minora dată dispărută de aproape trei săptămâni identificată în județul Ilfov
Articolul următor Noutate. Vârstnicii neasiguraţi pot beneficia de bilete de tratament

Comentează știrea

sat ana
20 septembrie 2024

penibili. nici la sarmanele alea doua ptr militienii constantei nu rezulta nimic pana nu le-au gasit (altii nu ei) moarte.

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei