Duminică, 07 Iunie 2026

Recidivist condamnat definitiv, după ce și-a răpit fosta soție și fetița de doar patru ani: „Lasă-ne în pace, tati!”

de Andreea CARAUA Marţi, 13 Mai 2025 805 2 min citire
Un bărbat cu un trecut infracțional consistent a fost condamnat recent de Curtea de Apel Constanța, după ce, în vara anului trecut, și-a răpit fosta soție de pe o stradă din Costinești și a obligat-o să urce într-un autoturism, în prezența fiicei lor minore.
Potrivit informațiilor din rechizitoriu, la data de 18 august 2024, în jurul orei 22:00, în apropierea unui parc de distracții din stațiunea Costinești, inculpatul a agresat-o fizic pe soția sa, lovind-o în față și trăgând-o de mâini, și a forțat-o împotriva propriei voințe și fără temei legal să urce într-o mașină în care se aflau alți trei bărbați, după care s-a deplasat către locuință. La aceste scene a participat și fetița lor, în vârstă de patru ani, care a fost luată din brațele mamei și băgată în autoturism chiar de inculpat.
Polițiștii au fost sesizați instant cu privire la incident, prin apel la 112, atât de martorii oculari, cât și de femeia care a reușit să sune, din mașină.
Mașina a fost oprită la scurt timp de către autorități, astfel fiind salvate femeia în cauză, dar și fetița ei.
Audiată în cursul urmăririi penale, persoana vătămată a susținut că este căsătorită cu inculpatul și că au împreună o fetiță. Deoarece soțul ei este o persoană violentă, consumă droguri și a executat mai multe pedepse cu închisoarea, a părăsit domiciliul împreună cu fiica ei și a venit în localitatea Costinești, pentru a lucra pe post de cameristă la pensiunea nașei sale.
Cu aproximativ o săptămână înainte de incident, bărbatul și-a sunat soția, stabilind astfel să se întâlnească pentru a-și vedea copilul. În timpul vizitei, bărbatul a devenit violent verbal, dar și fizic, luând fetița din brațele mamei sale, lovindu-și soția și trăgând-o spre mașina în care se aflau prietenii lui.
Minora a început să plângă, zicând «lasă-ne în pace, tati» și, ajunși în fața magazinului «Cel mai cal frumos», inculpatul a forțat-o să intre în partea dreaptă spate a unei mașini ce se afla parcată în fața magazinului, în sensul că a deschis portiera și a împins-o în interior, după care acesta s-a urcat cu minora în față/dreapta, după care le-a adresat cuvinte jignitoare persoanei vătămate și celorlalți trei bărbați din mașină, iar șoferului i-a solicitat să conducă mai repede", se precizează în dosar.
Conform declarațiilor bărbaților din mașină, inculpatul i-a rugat să îl ducă până în Costinești cu mașina, pentru a-și vizita fetița. În momentul în care acesta a devenit violent cu soția sa și a băgat-o cu forța în mașină, ei au precizat că nu au intervenit, considerând că sunt niște probleme de familie, o ceartă obișnuită între soți.
Judecătoria Mangalia l-a condamnat pe bărbat la pedeapsa de doi ani și șase luni de închisoare cu executare, pentru săvârșirea în stare de recidivă a infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal. Acesta a contestat decizia, iar în cursul săptămânii trecute, magistrații Curții de Apel Constanța au respins ca nefondat apelul formulat de inculpat, urmând să execute pedeapsa inițială.
Taguri
Articolul anterior A fost solicitată suplimentarea numărului de buletine de vot în secțiile de votare din Mamaia, Costinești, Vama Veche
Articolul următor Doi bărbați urmăriți internațional, arestați la Constanța pentru trafic de migranți și furt calificat

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei