După ce magistrații Curții de Apel București au respins, pe 6 august, recursul formulat de ‚ Dănuț Tiberius Epure, care cerea să fie cercetat în stare de libertate, rectorul suspendat al Universității Ovidius a solicitat judecătorilor din cadrul Tribunalului București liberarea provizorie sub control judiciar, cauza urmând a se judeca pe data de 20 august.
- Publicitate -
Reamintim că, la data de 31 iulie, Tribunalul București a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, privind arestarea preventivă a lui Dănuț Epure, precum și a complicelui acestuia, Stere Tala, pe o perioadă de 29 de zile. Cei doi au formulat recurs, la Curtea de Apel, în cazul lui Epure fiind respins, în timp ce Tala a fost liberat, cu obligația de a nu părăsi țara. Dănuț Epure este acuzat de procurorii DNA de luare de mită, iar Stere Tala - de complicitate la luare de mită.