Polițiștii Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu reprezentanți ai ANITP Constanța, i-au vizitat, zilele trecute, pe elevii Liceului Tehnologic "Ioan N. Roman", din municipiul Constanța, unde au desfășurat activități preventive referitoare la delincvența juvenilă, violența intrafamilială și traficul de persoane.
- Publicitate -
Astfel, polițiștii au discutat cu elevii, oferindu-le sfaturi și răspunsuri întrebărilor adresate de aceștia, pe baza pliantelor informative și a materialelor vizionate, în cadrul proiectului "Refuz sa devin o victimă!".
Totodată, polițiștii constănțeni le-au prezentat elevilor din clasele primare ai Școlii Gimnaziale nr. 8, din municipiul Constanța, recomandări privind educația rutieră, încurajându-i să participe la o oră interactivă, prin intermediul căreia cei mici au fost informați, prin metode adaptate vârstei lor, precum jocuri de rol și demonstrații, despre potențialele pericole.
Polițiștii le-au reamintit despre importanța cunoașterii și respectării regulilor de circulație, astfel încât eventualele evenimente neplăcute să fie preîntâmpinate, fiindu-le oferite soluții de prevenire a acestora. Activitățile desfășurate fac parte din Programul național de prevenire a delincvenței juvenile și victimizării minorilor și Proiectul educațional "Școala Siguranței Tedi".