Vineri, 05 Iunie 2026

Relu Fenechiu va fi eliberat condiționat

de Cuget Liber Luni, 07 August 2017 175 < 1 min citire
Relu Fenechiu va fi eliberat condiționat
Relu Fenechiu va fi eliberat condiționat, după ce acesta a efectuat trei ani și jumătate de închisoare. Decizia este definitivă.
Fostul ministru al Transporturilor a fost condamnat definitiv în dosarul "Transformatorul" în ianuarie 2014, după ce a fost trimis în judecată de către procurorii DNA în iunie 2012, fiind acuzat că, prin firmele sale, a vândut transformatoare și întrerupătoare uzate și vechi la prețuri de produse noi către Sucursala de Întreținere și Servicii Energetice Electrice Moldova, cu complicitatea fostei conduceri a instituției.
Afacerile fostul ministru al Transporturilor continuă să meargă, scrie reporteris.ro, iar prejudiciul de care a fost acuzat în dosarul Transformatorul încă nu a fost achitat.În noiembrie 2016, Relu Fenechiu a fost condamnat de Tribunalul București, într-un alt dosar, la 3 ani și 10 luni închisoare cu executare. Potrivit Agerpres, fostul ministru și-a recunoscut vinovăția în speța în care este acuzat de DNA Ploiești de trafic de influență în formă continuată și spălare de bani.
Taguri
Articolul anterior Pensiile speciale au costat 714 milioane de euro în primele șase luni din 2017
Articolul următor GALERIE FOTO / Coliziune între un autocar și un autoturism! COPIL DE 4 ANI, PROIECTAT PRIN PARBRIZ

Comentează știrea

Gigi
7 august 2017
Da !

PNL-ul jubileaza ! Unul dintre marii jefuitori ai neamului romanesc le va spori randurile reintorcandu-se la matca . Este odihnit , proaspat ca o podareasa in calduri si ,evident , trai neneaca pe banii de la transformatoare ... Asta pana cand un plumb justitiar va lua contact cu ceafa groasa a sacalului ...

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei