Aproape 20.000 de țigarete netimbrate au descoperit, luni seară, polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, într-un autoturism marca Renault Es-pace, înmatriculat în România. Așa cum era și de așteptat, constănțeanul de la volan, un bărbat de 42 ani, nu deținea documente legale pentru cele 19.800 țigarete netimbrate pe care le transporta. Acesta le-a spus polițiștilor că le-a achiziționat de la o persoană necunoscută. Din cercetări, a rezultat faptul că respectivul bărbat intenționa să aprovizioneze mai mulți indivizi care ofereau țigaretele spre comercializare în câteva piețe din municipiul Constanța. Polițiștii de frontieră au ridicat în vederea confiscării țigaretele, cu o valoare de aproximativ 9.900 lei, iar autoturismul, evaluat la 7.000 euro, a fost indisponibilizat la sediul Gărzii de Coastă în vederea continuării cercetării. Polițiștii de frontieră i-au întocmit dosar penal sub aspectul săvâr-șirii infracțiunilor de contrabandă, prin "deținere, transport și comercializarea mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că provin din contrabandă" și evaziune fiscală, prin "deținerea în afara antrepozitului fiscal a unei cantități de produse accizabile suspuse mar-cării, nemarcate și mar-cate necorespunzător peste limita a 10.000 țigarete".
- Publicitate -