În perioada 22-26 iulie 2024, reprezentanții Autorității Navale Române (ANR) participă la Londra, la cea de-a 10-a reuniune a Subcomitetului pentru Implementarea Instrumentelor IMO (Subcomitetul III) din cadrul Organizației Maritime Internaționale (IMO).
- Publicitate -
În această sesiune se vor aborda subiecte de maxim interes pentru ANR, cu impact asupra siguranței maritime și a activităților sale.
Subcomitetul III reunește statele de pavilion, de port și de coastă pentru a discuta implementarea instrumentelor IMO, analizând rapoartele de audit din schema de audit obligatorie a statelor membre (IMSAS).
De asemenea, subcomitetul gestionează procedurile pentru controlul statului portului și inspecțiile conform Sistemului Armonizat de Inspecție și Certificare (HSSC), pe baza rezultatelor incidentelor și accidentelor maritime.
Temele abordate în cadrul acestei reuniuni sunt: facilitățile de recepție portuare; obligațiile rezultate din convențiile de siguranță maritimă; activitatea de Port State Control; legislația privind navele neconvenționale.
„Participarea ANR la această reuniune subliniază angajamentul României de a contribui la siguranța maritimă internațională și de a asigura aplicarea corectă a instrumentelor IMO", au transmis reprezentanții ANR prin intermediul unui comunicat de presă.