Joi, 04 Iunie 2026

Restricții de circulație, luni, la Constanța

de Andreea PERHAIȚĂ Duminică, 25 Noiembrie 2018 1824 1 min citire
Restricții de circulație, luni, la Constanța
Traficul va fi restricționat mâine, timp de câteva ore. Pentru ca evenimentele dedicate Zilei Naționale a României  să se desfășoare în condiții optime, organizatorii au instituit mai multe măsuri care privesc siguranța și ordinea publică.
Astfel, luni, 26 noiembrie, și vineri, 30 noiembrie, începând cu ora 16, vor fi interzise oprirea și staționarea autovehiculelor pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, între străzile Nicolae Iorga și I.L. Caragiale.
Vineri, 30 noiembrie, măsurile de siguranță vor viza și parcările situate pe strada I.L. Caragiale (în dreptul Casei de Cultură), parcarea care aparține Casei de Cultură a Sindicatelor și parcarea de pe aleea Daliei.
Marți, 27 noiembrie (repetiția generală) și sâmbătă, 1 decembrie, începând cu ora 9, traficul rutier va fi restricționat total pentru toate categoriile de autovehicule, pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, respectiv bulevardul 1 Decembrie 1918, între bulevardul I.C. Brătianu și bulevardul Tomis.
Excepție fac mijloacele de transport în comun aparținând R.A.T.C. Constanța, care vor circula, după cum urmează:
● în intervalul orar 9 – 11, mijloacele de transport în comun vor circula pe banda a treia  a bulevardului Alexandru Lăpușneanu, pe sensul de mers  dinspre strada I.L. Caragiale spre bulevardul Tomis;
● în intervalul orar 11 – 12, circulația mijloacelor de transport în comun va fi oprită;
● în intervalul orar 12 – 14, mijloacele de transport în comun vor circula pe banda a treia a bulevardului Alexandru Lăpușneanu, pe sensul de mers dinspre bulevardul Tomis spre strada I.L. Caragiale.
Taguri
Articolul anterior Peste 2.000 de telefoane mobile, descoperite în penitenciare în primele zece luni
Articolul următor OFICIAL: Al Wahda a anunțat despărțirea de Laurențiu Reghecampf

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei