Restricțiile de circulație de pe Podul Agigea au fost prelungite până după sărbători

de Sorin HULUBEI Sâmbătă, 16 Aprilie 2016 230
Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România va menține până la data de 4 mai a.c., măsura de restricționare a circulației autovehiculelor cu masa egală sau mai mare de 5 tone pe podul de la Agigea, fiind permis exclusiv traficul autovehiculelor destinate transpor-tului de persoane și a celor cu regim de circulație prioritară, atunci când se deplasează în acțiuni de inter-venție sau în misiuni care au caracter de urgență. Traficul rutier se va desfășura pe benzile centrale ale podului, iar viteza de deplasare va fi limitată la 50 km/h. 

Pe perioada adoptării măsurii de restricționare a circulației, autove-hiculele cu masa totală maximă autorizată superioară limitei de 5 tone vor utiliza ca variante ocolitoare A2 (București - Constanța - Nod rutier Medgidia) - DJ 381 (Nod rutier Medgidia - Ciocârlia de Sus) - DN 3 (Ciocârlia de Sus - Cobadin) - DJ 391 (Cobadin - Mereni - Topraisar) - DN 38 (Topraisar - Agigea) - DN 39 (Agigea - Mangalia) și retur sau A4 (nod rutier Ovidiu - Nod rutier A4 cu A2) - A2 (nod rutier A4 cu A2 - Nod rutier Medgidia) - DJ 381 (Nod rutier Medgidia - Ciocârlia de Sus) - DN 3 (Ciocârlia de Sus - Cobadin) - DJ 391 (Cobadin - Mereni - Topraisar) - DN 38 (Topraisar - Agigea) - DN 39 (Agigea - Mangalia) și retur. 

Conducătorii autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată superioară limitei de 5 tone, care au ca destinație finală Portul Constanța, vor putea utiliza și alte variante ocolitoare, ca urmare a deschiderii circulației pe noul pod rutier al Canalului Dunăre - Marea Neagră. A2 (București - Constanța) - nod rutier A4 - intrare Port Agigea - Constanța Sud (pe noul pod rutier, la km 0+540 al Canalului Dunăre - Marea Neagră) - Poarta 10 bis (Port Constanța) sau A4 (nod rutier Ovidiu - Nod rutier A4 cu A2) - A4 - intrare Port Agigea (pe noul pod rutier, la km 0+540 al Canalului Dunăre - Marea Neagră) - Poarta 10 bis (Port Constanța Sud).

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei