Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Reținut după ce a luat la bătaie un jandarm și un polițist

de Florentina BOZÎNTAN Sâmbătă, 12 Aprilie 2014 357 1 min citire
Reținut după ce a luat la bătaie un jandarm și un polițist
Un jandarm și un polițist din Constanța au nevoie de îngrijiri medicale, după ce un scandalagiu i-a lovit, în momentul în care au încercat să-l încătușeze. 
Potrivit oamenilor legii, incidentul a avut loc miercuri seară, în jurul orei 20,00. Echipajul mixt, format dintr-un polițist al Secției 5 și un jandarm de la Gruparea Mobilă "Tomis", a fost solicitat să intervină în cartierul Km 5, pe strada Valea Albă, unde izbucnise un scandal între doi bărbați, pe fondul consumului de alcool. Suspectul care făcea scandal și-și amenința adversarul cu violența a fost identificat ca fiind Claudiu Stan. Acesta nu s-a lăsat încătușat de oamenii legii, ci a început să-i lovească: polițistului de la Secția 5 i-a provocat leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 1 - 2 zile de îngrijiri medicale, iar jandarmului i-a provocat luxarea umărului drept, pentru care medicii legiști au stabilit că necesită 25 - 30 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare. El a fost reținut, urmând să fie prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă. "Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situație să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție", se precizează în comunicatul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, în atenția căruia se află ancheta. 
Taguri
Articolul anterior La cât timp poate rămâne însărcinată o femeie care a avut o sarcină extrauterină
Articolul următor Vreți să vă facă alții curățenia de Paște? Iată cât aveți de plată!

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei